Ştefan Procopiu – academician, inventator și fizician de renume mondial.

Ştefan Procopiu s-a născut la Bârlad, pe 19 ianuarie 1890, fiind primul copil dintre cei şapte copii ai Ecaterinei şi Emanoil Procopiu. Tânarul Ştefan Procopiu urmează cursul primar, secundar şi liceal la Liceul “Roşca Codreanu” din Bârlad. În perioada liceului Procopiu citeşte şi studiază foarte mult, cu precădere literatura științifică, dorind a desluşi “sensul realităţii şi al vieţii”.

În anul 1912 studentul Procopiu devine licenţiat al secţiei fizico–chimice a Facultăţii de Stiinţe din Iaşi. În acelasi an este numit preparator la Universitatea din Iaşi. Ulterior își desfășoară activitatea la Facultatea de Fizică din Bucureşti, la început ca asistent suplinitor şi apoi ca şef de lucrări în cadrul Laboratorului aplicaţiilor căldurii şi electricităţii. Între anii 1917 – 1919 a funcționat la Catedra de Fizică a Liceului „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad. A fost clasificat primul pe țară la examenul de capacitate în anul 1919.

În acelasi an obţine o bursă şi pleacă la Paris pentru studii de doctorat. Aici frecventează cursurile unor savanţi iluştri ai vremii, precum Gabriel Lippman, Marie Curie, Paul Langevin, Aymé Cotton. La 5 martie 1924 devine doctor în Stiinţe Fizice la Sorbona cu lucrarea “On the electric birefringence of suspensions”, iar până atunci avea deja publicate 30 de lucrări științifice. Este perioada în care îi cunoaște pe Einstein și Bohr, percum și alte personalități mondiale în domeniu, cu care ulterior va întreține o lungă corespondență.

Ștefan Procopiu s-a dedicat ştiinţei şi cercetării încă din timpul studenţiei. Primele rezultate remarcabile din cercetare sunt publicate în anul 1913 sub titlul “Determinarea momentului magnetic molecular prin teoria cuantelor lui M. Planck” apărută în Bulletin Scientifique de l’Academie Roumaine de Sciences. În urma studiilor privind teoria cuantelor lui Planck şi a teoriei magnetismului lui Langevin, Procopiu stabileşte, pentru prima dată în lume, valoarea momentului magnetic molecular, numit şi magnetonul teoretic. Este recunoscut faptul că savantul român a calculat valoarea magnetonului teoretic cu doi ani înaintea prof. A. Bohr din Danemarca. Dacă la momentul respectiv descoperirea ar fi fost publicată şi peste graniţele ţării, i-ar fi adus cu certitudine Premiul Nobel. În literatura de specialitate din ţara noastră această descoperire este cunoscută sub denumirea de magnetonul Bohr-Procopiu, marelui fizician român neacordându-i-se Premiul Nobel dintr-o eroare a comisiei, acesta revenind doar fizicianului danez. Descoperirea făcută de Procopiu îl consacră pe savantul român  printre fizicienii de renume mondial.

Fiind preocupat şi de probleme tehnice, Procopiu publică la Bucureşti, în 1913, lucrarea “Cercetări experimentale asupra telegrafiei fără sârma”, iar în 1916 inventează un aparat pentru localizarea gloanţelor din corpul răniţilor, stabilind adâncimea la care se aflau acestea. Procopiu descoperă şi analizează în laboratorul de fizică al Universităţii Sorbona, în anul 1921, un fenomen optic nou ce constă în depolarizarea longitudinală a luminii de către suspensii şi coloizi. Această descoperire a fost prezentată în şedinţa Academiei de Ştiinţe din Paris la 8 august 1921. Fenomenul este numit în anul 1930, de către prof. A. Boutaric, Fenomenul Procopiu. O altă descoperire fundamentală a fizicianului român este Efectul Procopiu, care se referă la discontinuităţile magnetice produse într-un fir de material feromagnetic la trecerea prin el a unui curent electric alternativ.

Pe parcursul vieții, Ştefan Procopiu a întocmit importante hărţi magnetice ale ţării. În Europa, era omul cu cele mai multe descoperiri în magnetismul terestru. A stabilit de asemenea că, începînd din 1932, momentul magnetic al globului terestru a început să crească de la Ecuator către Poli, după ce, timp de peste 100 de ani, a scăzut continuu. A soluționat astfel o controversă care dăinuia de decenii. A determinat şi perioada acestei variaţii ca fiind de circa 500 de ani.

Alături de activitatea sa strict ştiinţifică, de mare descoperitor, savantul Procopiu a fost şi autorul a numeroase invenţii şi dispozitive experimentale. Era şi un neobosit cadru didactic, care a format generaţii întregi de fizicieni experimentatori. Între anii 1925 – 1962 a fost profesor titular la catedra de Gravitație, Căldura și Electricitate a Universității din Iași ocupând mai multe posturi de conducere.

A murit pe 22 august 1972, la 82 de ani, lăsând în urmă o activitate ştiinţifică vastă. Înţelegând resorturile profunde ale studiului temeinic, Ştefan Procopiu a înfiinţat prima bibliotecă de fizică a Universităţii, alcătuită din cărţi pe care chiar el le-a donat, multe aduse din străinătate. După moartea sa, soţia a donat biblioteca de acasă aceleiaşi universităţi.

Pentru meritele sale știintifice, a fost ales membru al Academiei Române în 1955 și al mai multor societăţi ştiinţifice din ţară şi străinătate, a fost laureat al Premiului de Stat în 1964, de asemenea a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Institutului Politehnic din Iaşi. A fost pentru 2 ani consecutivi membru al Comisiei Mondiale de propuneri pentru Premiul Nobel în Fizică. Pentru activitatea sa a fost distins cu Ordinul Muncii, Ordinul Meritul Științific și Ordinul Steaua României.

Portretul din cuvintele soţiei sale, Rodica Procopiu, e mai mult decât lămuritor despre omul din spatele savantului: „Cred că în viaţa lui n-a făcut un lucru incorect. Lumea admira la el seriozitatea muncii, până la sacrificiu. A fost un patriot adânc. Un dominator, dar un înţelept. Era şi ghiduş, toate lucrurile le aducea aşa, într-un oarecare spirit franţuzesc… Am avut o viaţă frumoasă…”

Academicianul Cristofor Simionescu scria: „Nu vom spune lucruri noi afirmînd că acad. Ştefan Procopiu este cel mai mare fizician pe care l-a dat până în prezent poporul nostru”.

Articol editat de George Brătulescu – voluntar Romanian Community of Ireland.

Bibliografie:
www.icr.ro
www.ziarullumina.ro
www.ceascadecultura.ro
www.mnt-leonida.ro
www.wikipedia.org