Ingrediente:
Crusta:
300 g biscuiți populari, 3 linguri zahăr pudră, 150 g unt topit, 1 linguriță esența de migdale
Crema:
600 g brânză cremoasă de vaci, 200 g smântâna grasă, 400 ml frișcă, 90 g ciocolată alba, 180 g zahăr pudra, 2 plicuri gelatin, 50 ml apa rece
Jeleu de căpșuni:
350 g căpșuni, 3-4 linguri zahăr, 1 plic gelatină hidratata în puțină apa.
Mod de preparare:
Biscuiții se mărunțesc cu ajutorul robotului. Se amestecă cu zahărul pudră, esența de migdale și untul topit. Într-o tavă cu inel detașabil se pune compoziția pentru crustă și se batuceste bine cu ajutorul unei linguri. Pe margine se așează jumătăți de căpșuni. Se pune tava în frigider până când se prepară umplutura.
Gelatina se hidratează în apă rece. Într-un vas pe baie de aburi se pune ciocolata ruptă bucățele împreună cu 100 ml frișcă. Brânza se amestecă cu smântâna și zahărul pudră și se mixează până rezultă o cremă fină. Peste crema de brânză se adaugă 300 ml frișcă bătută și se amestecă bine. Când ciocolată alba s-a topit și compoziția e călduță, se adaugă gelatina hidratată. Se amestecă până se dizolvă gelatină, apoi se toarnă peste crema de brânză și frișcă. Se amestecă repede astfel încât gelatina să nu se întărească și se toarnă toată umplutura peste blatul de biscuiți. Se pune în frigider 2 ore, după care se toarnă deasupra jeleul de căpșuni.
Căpșunile se curată și se amestecă cu zahărul. Se pune vasul pe aragaz, la foc mic până se topește zahărul. Cu un blender vertical se mixează căpșunile până rezultă un sos mai gros. Se adaugă gelatina hidratată și se amestecă până se dizolvă gelatina. Jeleul astfel obținut se toarnă peste cremă și se pune tava în frigider pentru încă 2 ore, după care cu ajutorul unui cuțit desprindem ușor marginea și scoatem inelul detașabil.
Poftă bună!
Sursa: bucataras.ro