CONSTANTIN BRÂNCUŞI – românul care a vorbit lumii întregi prin creaţiile sale pline de semnificaţie şi care a dat un suflu nou artei moderne, adaugând spirit în geometria formelor.

“Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla m-am oprit; parcă cineva nevâzut mi-a dat peste mâini” Constantin Brâncuşi (1876 – 1957).

S-au scris despre Brâncuşi peste 50 de cărţi şi monografii şi mii de articole, toate acestea arătând lumii întregi geniul artistului român care avea să devină “unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor”(Jean Cassou).

Constantin Brâncuşi s-a născut în data de 19 februarie 1876, în localitatea Hobiţa din judeţul Gorj şi era al şaselea copil la părinţi. Primii ani de şcoală îi petrece la şcolile din Peştişani şi Brădiceni. Încă din copilărie artistul obişnuia să plece de acasă, petrecând mult timp prin ateliere de boiangerii şi alte prăvălii ale vremii.

După ce a urmat Şcoala de Arte şi Meserii la Craiova (1894-1898), ajunge la Bucureşti unde urmează cursurile Şcolii de Belle Arte pe care le finalizează în 1902. În perioada studenţiei realizează câteva lucrări notabile cu care artistul a obţinut mai multe premii şi medalii: “Bustul lui Vitellius”, “Cap al lui Laocoon”, “Studiu”, “Ecorseu”.

Imediat după terminarea studiilor, în 1903, Brâncuşi primeşte prima comandă pentru un monument public, bustul generalului Carol Davila. Ulterior această lucrare a fost aşezata în curtea Spitalului Militar Central din Bucureşti şi rămâne singurul monument realizat de Brâncuşi şi amplasat într-un loc public din Bucureşti.

După terminarea bustului, artistul hotăraşte să meargă să-şi continue studiile la Paris. După ce în călătoria sa a poposit o vreme la Viena şi la Munchen, în 1905 reuşeşte să promoveze concursul de admitere de la prestigioasă Ecole Nationale Superieure des Beaux Arts din Paris, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercie până în 1906 când atinge limita de vârstă şi trebuie să părăsească şcoala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin rostind cuvintele devenite celebre “La umbra marilor copaci nu creşte nimic”.

În 1906 expune pentru prima dată la Societe Nationale des Beaux Arts şi la Salon d’Automne din Paris, iar în 1907 realizează prima versiune a Sărutului, tema care va cunoaşte diferite stadii de evoluţie până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblului Monumental din Târgu Jiu. Tot în 1907 închiriază un atelier în Paris şi intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Leger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. Până în 1914 participă la mai multe expoziţii colective organizate atât la Bucureşti, cât şi la Paris, cu lucrările “Păsări Maiestre”, “Domnişoara Pogany”, “Muza Adormită”.

În 1915 deschide prima expoziţie în S.U.A la New York, unde sculpturile artistului provoacă senzaţie, lucrările sale fiind foarte apreciate. În acelaşi an începe să execute primele lucrări din lemn luând naştere operele “Cariatide” şi “Fiul Risipitor”. Este anul când ministrul român de interne respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte, iar Brâncuşi va păstra lucrarea şi o va intitula “Fântâna lui Narcis”. În 1921 apare în presa americană primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuşi, semnat de poetul American Ezra Pound.

Până în anul 1940 opera lui Brâncuşi cunoaşte o continuă dezvoltare. Acestei perioade îi sunt atribuite operele de seama din ciclul “Pasărea în Văzduh”, “Ovoidul”, precum şi sculpturile din lemn. În această perioadă Brâncuşi îşi expune lucrările la cele mai renumite expoziţii colective de sculptură din S.U.A, Franţa, Elveţia, Olanda, Anglia. Aprecierea sa internaţională se datorează în mare parte şi ansamblului sculptural de la Targu Jiu, finalizat în anul 1938, compus din “Masa Tăcerii”, “Aleea Scaunelor”, “Poarta Sărutului” şi “Coloana Infinitului”.

În ultimii ani din viaţă, Brâncuşi a fost îngrijit de doi refugiaţi români care locuiau în apropierea atelierului său. Artistul a refuzat o lungă perioadă să aibă dublă cetăţenie, însă, din cauza interdicţiei de a se întoarce în România şi pentru a-i putea desesmna drept moştenitori pe cei care l-au îngrijit până la sfârşit, în anul 1952 el a acceptat să devină cetăţean francez.

În 16 martie 1957, marele sculptor român Constantin Brâncuşi s-a stins din viaţă şi a fost înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

O mare parte din operele şi uneltele lui Brâncuşi se află în Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris. Cu toate ca artistul, păstrând în suflet iubirea de neam, a dorit ca după moartea sa să rămână moştenire României toate lucrările sale nevândute, precum şi uneltele sale, autorităţile române din acele vremuri au refuzat, considerând-ul pe artist reprezentant al formalismului burghez cosmopolit.

În vreme ce Brâncuşi îşi trăia ultimele luni din viaţă, în decembrie 1956, la Muzeul de Arta din Bucureşti, s-a deschis prima expoziţie personală Brâncuşi din Europa. Însă artistul este reconsiderat geniu naţional abia în 1964 şi în consecinţă ansamblul monumental de la Târgu Jiu este amenajat şi îngrijit după o lungă perioadă de uitare şi lăsare în paragină.

Cuvintele rămase de la marele artist al secolului sunt suficiente pentru a înţelege maturitatea spirituală şi geniul creator al lui Constantin Brâncuşi: “Eu am vrut să inalţ totul dincolo de pământ. Eu am făcut piatra să cânte pentru omenire. Sculpturile mele sunt chiar şi pentru cei orbi. Ceea ce vă dăruiesc eu este bucurie curată”.

Cunoscutul sculptor englez Henry Moore scria în 1937: “Brâncuşi a fost acela care a dat epocii noastre conştiinţa formei pure”.

Figura central în mişcarea artistic modernă, Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului trecut. Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avangardei pariziene. Proporţiile formelor pe verticală şi orizontală, precum şi raporturile de coexistent dintre lumină şi spaţiu sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat fundamental conceptual modern de forma în sculptură, pictură şi desen.

Volumul lui Radu Varia intitulat “Brâncuşi”, unanim considerată drept lucrarea fundamentală consacrată marelui sculptor, a fost ales cartea anului de către bibliotecarii americani şi de principalele ziare şi publicaţii din S.U.A în 1986. Ulterior a fost publicat la Paris în 1989 şi Tokio 1993.

Articol realizat de George Brătulescu – voluntar R.C.I

Bibliografie:
www. centrulbrancusi.ro
www.istoriiregasite.wordpress.com
www.crestinortodox.ro
www.wikipedia.org
www.brancusi.1dez.com