Emil Racoviță – savant, explorator, speolog și erudit biolog roman este fondatorul primului Institut de Speologie din lume si este considerat parintele biospeologiei mondiale.

Emil Racoviță s-a născut la Iaşi, la 15 noiembrie 1868 în sânul unei vechi familii de boieri moldoveni cu tatăl, magistrat de profesie, Gheorghe Racovita, membru fondator al societăţii literare “Junimea”, iar mama, Eufrosina Stamatopol, o talentată pianistă.

Şi-a început studiile la o şcoală din Păcurarii Iaşului, unde l-a avut ca dascal pe scriitorul Ion Creangă. A absolvit liceul “Institutele Unite”, unde a fost elevul renumitului geolog Grigore Cobălcescu. Acesta a reuşit să-i dăruiască lui Emil Racoviță pasiunea pentru cercetarea naturii şi convingerea că evoluţia este legea fundamentală a întregului Univers. În 1866, după bacalaureat, a urmat cursurile Facultăţii de Drept la Paris, potrivit dorinţei tatălui său. În acelaşi timp a frecventat şi cursurile Şcolii de Antropologie. După obținerea licenței în drept, se înscrie și la Facultatea de Științe a Universităţii Sorbona din Paris.

După absolvirea acesteia lucrează la laboratoarele “Arago” în cadrul stațiunii de biologie marină de la Banyuls-sur-Mer, unde efectuează o serie de scufundări la adâncimea de 10 m  pentru a studia viața subacvatică. S-a concentrat asupra anatomiei, morfologiei şi histologiei lobului cefalic al viermilor policheţi, elaborând o lucrare de doctorat pe care a susţinut-o în primăvara lui 1896 şi care pe lângă titlul de doctor în ştiinţă, i-a adus şi o recunoaştere internaţională a competenţei sale ştiinţifice. La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societății Zoologice din Franța.

Aceasta afirmare a tânărului savant a avut drept consecinţă alegerea sa ca naturalist al expediţiei belgiene pe vasul “Belgica”, în Antarctica, între anii 1897-1899, o expediţie care avea la bord 19 membri, 2 dintre ei pierzandu-şi viaţa în timpul călătoriei. Cu prilejul escalelor făcute în Chile și pe țărmurile strâmtorii Magellan, efectuează cercetări complexe asupra florei și faunei. În perioada când „Belgica” a fost prizoniera ghețurilor, timp de aproape un an, naturalistul Racoviţă, împreună cu ceilalți oameni de știință, au întreprins numeroase observații și cercetări științifice, ei petrecând întreaga iarna polară în mijlocul banchizei austral. Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuție științifică mai mare decât a tuturor expedițiilor antarctice anterioare luate la un loc.

Savantul român a întreprins un studiu aprofundat asupra vieții balenelor, pinguinilor și a păsărilor antarctice. Angajat în laborioasa coordonare a acestei vaste acţiuni, Racoviţă a reuşit să elaboreze un amplu studiu consacrat balenelor, pe care l-a tipărit în 1903 şi care l-a situat printre pionierii etologiei şi ecologiei animale. El a rămas în istoria științei ca descoperitor al balenei cu cioc.

Revenit în Franţa, la Banyuls-sur-Mer, cu o reputaţie sporită, Racoviţă a fost numit subdirector al laboratorului “Arago” şi codirector al revistei “Archives de zoologie generale et experimentale”. Aceasta numire arată felul în care Emil Racoviță ajunsese să se impună în comunitatea ştiinţifică din Franţa la o vârstă ce abia depăşea 30 de ani.

În vara lui 1904 a vizitat celebra peştera Cueva del Drach din insula Mallorca şi a descoperit un mic crustaceu  ce avea să fie primul animal cavernicol pe care l-a pus sub obiectivul microscopului şi care prezenta foarte multe asemănări cu fiinţele marine deja cunoscute. Această descoperire avea să marcheze o radicală cotitură în cariera sa de naturalist. Ulterior s-a dedicat în întregime acestui studiu renunţând la cercetările oceanologice. A făcut o mulţime de excursii în peşterile Pirineilor şi a întemeiat, pe baza studiilor făcute pe animalele descoperite, ştiinţa numită Biospeologie, adică studiul vieţii în peşteri.

Toate aceste cercetări au însemnat un bilanţ remarcabil: 800 de peşteri explorate în Europa şi în Nordul Africii, în majoritate de Racoviţă şi Jeannel, în urma cărora s-a adunat o colecţie însumând 20.000 de eşantioane de faună cavernicolă. Cei patruzeci de specialişti care s-au angajat în studiul ei au publicat 3400 pagini în patru volume care au construit zestrea ştiinţifică pe care marele savant o va aşeza în chip de temelie a primului Institut de Speologie din lume, situat la Cluj. Astfel epicentrul biospeologiei mondiale se va strămuta din Franţa în inima Ardealului.

Prin urmare, Emil Racoviță împreună cu soţia sa, Helen Boucart, şi cei trei fii, Rene, Jean şi Andre, s-au mutat definitiv la Cluj. Savantului i s-au alăturat alţi  trei biologi de nivel mondial, francezii Rene Jeannel, Jules Guiart şi elveţianul Pierre-Alfred Chappuis, precum şi doi asistenţi români: Radu Codreanu şi Vasile Puşcariu. Până în anul 1931, când s-au suprimat fondurile de cercetare din cauza crizei economice, alte 358 de peşteri au fost prospectate, iar seria “Biospeologie” a crescut cu 15 noi lucrări de specialitate, însumând 1650 de pagini.

Ultimii ani din viaţa au fost cei mai duri pentru Emil Racoviță care a avut de depăşit o grea şi dureroasa încercare: strămutarea la Timişoara a Facultăţii de Ştiinţe după ce Dictatul de la Viena din 1940 a oferit Ungariei partea de nord a Transilvaniei, aceasta cuprinzând şi Clujul. Astfel ca Emil Racoviţă părăseşte Institutul de Speologie din Cluj, acesta ramanând să fie condus de elveţianul Pierre Alfred Chappuis, avantajat de calitatea lui de cetăţean al unei ăţri neutre. Când pacea i-a îngăduit să revina la Cluj singura dorinţă a profesorului a fost de a-şi repune în stare de funcţionare Institutul. Dar nu a mai izbutit. La 11 noiembrie 1947 a fost silit să-şi părăsească laboratorul, doborât de boală, iar la 19 noiembrie se stinge din viaţă.

Rezultatele sale ştiinţifice fabuloase l-au impus ca membru titular, corespondent sau de onoare, precum şi preşedinte de onoare sau doctor honoris causa pentru foarte multe Societăţi de Ştiinţe, Institute şi Academii din Franţa, Anglia, România, Spania. De asemenea, abnegaţia şi devotamentul cu care s-a angajat în dezvoltarea ştiinţei şi culturii i-au fost răsplătite şi printr-o serie de titluri care i-au fost acordate de oficialităţi din mai multe state precum Belgia (Cavaler al Ordinului Leopold II), Franţa (Cavaler, Comandor al Legiunii de Onoare Franceze), România (Steaua României, Coroana României, Pentru Merit, Serviciul Credincios, Meritul Cultural pentru Ştiinţa Teoretică şi Practică…)

Prima şi singura staţie românească permanentă de cercetare din Antarctica a fost donată de guvernul australian României, în anul 2006, prin eforturile Institutului Polar Român. Baza poartă numele primului explorator care a cercetat Antarctica de Est, Phillip Law, şi a lui Emil Racoviță , primul biolog român care a cercetat Antarctica, în cadrul expediţiei Belgica, şi este administrată de Fundaţia Antarctica şi Institutul Român de Cercetări Polare.

Articol editat de George Brătulescu – voluntar Romanian Community of Ireland

Bibliografie:
www.wikipedia.org
www.emilracovita.blogspot.ie
www.adevarul.ro
www.ziarullumina.ro
www.natgeo.ro
www.ler.ubbcluj.ro