George Emil Palade


GEORGE EMIL PALADE – Savantul roman laureat cu Premiul Nobel
A fost medic şi om de ştiinţă, specialist în domeniul biologiei celulare, iar eforturile muncii sale au fost recunoscute de intreaga comunitate stiințifică internațională0 atunci când a primit în 1974 Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină.
George Emil Palade
S-a născut la Iaşi în 1912, al doilea fiu din cei trei copii ai lui Emil Palade și al Constantei Palade Cantemir,  într-o familie de intelectuali, tatăl său fiind profesor de filozofie, iar mama sa învățătoare. Mediul familial l-a ajutat să capete respect pentru cărți, școală și educație și l-a încurajat în prodigioasa sa formaţie intelectuală. Primii săi ani de școală i-a făcut la Iași, apoi a continuat studiile la Buzău, unde a absolvit Bacalaureatul la liceul “Al. Hașdeu”.

Contrar așteptărilor tatălui care ar fi dorit ca fiul său să urmeze filozofia în mediul universitar, George Palade a preferat lucrurile “tangibile și mai specifice” și în 1930 este admis ca student la Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti. În primii ani de studenție a fost atras de științele biomedicale, fiind îndrumat de Francis Rainer, profesor de anatomie, și Andrei Boivin, profesor de chimie. Astfel a început să lucreze în laboratorul de anatomie înca din timpul facultății. Obţine titlul de Doctor în Medicină cu o teză de doctorat în anatomie microscopică pe o temă mai puțin obișnuită pentru un medic: nefronul delfinului. Era o încercare de a-i înțelege structura în termenii adaptării funcționale a unui mamifer la viața acvatică. A absolvit în 1940 și după o scurtă perioadă de lucru în spital a hotarât să revină la catedra de anatomie unde se simțea mult mai confortabil.

În 1946 s-a căsătorit cu Irina Malaxa, fiica industriaşului Nicolae Malaxa, cu care a avut doi copii: o fiică, Georgia Palade Van Dusen, și un fiu, Philip Palade. După căsătorie acesta hotăraște să plece împreună cu soţia sa în Statele Unite ale Americii pentru continuarea studiilor, fiind angajat pe post de cercetător la New York University.

Acolo l-a întâlnit pe Albert Claude, omul de ştiinţă care i-a devenit mentor. Doctorul Claude lucra în Institutul Rockefeller (Rockefeller Institute for Medical Research) şi l-a invitat pe Palade să lucreze împreună cu el în Departamentul de Patologie Celulară. George Palade a realizat importanţa excepţională a microscopiei electronice şi a biochimiei în studiile de citologie. Cum nu era biochimist, a iniţiat o colaborare cu Philip Siekevitz. Cel mai important element al cercetărilor lui George Palade a fost explicaţia mecanismului celular al producţiei de proteine. El a pus în evidenţă particule intracitoplasmatice bogate în ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau “corpusculii lui Palade”.  Împreună cu Keith Porter, a editat revista “The Journal of Cell Biology” (Revista de Biologie Celulară), una dintre cele mai importante publicaţii ştiinţifice din domeniul biologiei celulare.

În 1961 George Emil Palade a fost ales membru al Academiei de Ştiinte a SUA (United States National Academy of Sciences). În 1973 părăseşte Institutul Rockefeller, transferându-se la Yale University din New Haven – statul Connecticut, unde conduce Departamentul de Biologie Celulară, iar din 1990 a lucrat la Universitatea din San Diego, California.

palade02În anul 1974 dr. George Palade primeşte Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, împreună cu profesorii Albert Claude şi Christian de Duve, pentru descoperiri privind organizarea funcţională a celulei ce au avut un rol esenţial în dezvoltarea Biologiei Celulare moderne”, cu referire la cercetările sale în Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale.

A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1975 și ulterior, în 1989, a fost ales și Membru de Onoare al American Romanian Academy of Arts and Sciences (ARA) la Universtiatea din California. A fost membru al Academiei Naționale de Stiințe (SUA) din 1961 și a primit o serie de premii pentru munca sa științifică: Premiul Albert Lasker în 1966, acesta fiind cel mai prestigios premiu științific al Statelor Unite. Cu prilejul decernării înaltei distincții, este numit “exploratorul unei lumi noi, al cărei principal cartograf rămâne”; Premiul Special Gairdner în 1967; Premiul Hurwitz impreună cu Albert Claude și Keith Porter in 1970.

După moartea primei soții, în 1970 se căsătorește cu Marilyn Gist Farquhar, cercetătator de bilogie celulară, ca și el.

La 12 martie 1986, Preşedintele SUA, Ronald Reagan, l-a premiat pe dr. George Palade cu Medalia Naţională de Ştiinţă (National Medal of Science) – în ştiinţele biologice, pentru merite deosebite constând în: ,,descoperiri fundamentale a unei serii esenţiale de structuri super-complexe cu înaltă organizare prezente în toate celulele biologice”.

La 25 martie 1999, la Universitatea California din San Diego, are loc un Simpozion științific în onoarea savantului român, decan în problemele științifice ale Universității, simpozion la care participă oameni de știință din toată lumea. George Emil Palade este unanim consacrat drept unul din puținii cercetători ai biologiei celulare modern. Cu această ocazie se ia hotărârea, că în onoarea lui, Universitatea California să constituie “The George Emil Palade Fellowship Fund”, burse ce vor fi acordate la trei dintre cei mai buni cercetători.

palade03A revenit în mai multe rânduri în țară, atât în vizite oficiale, cât și private, vizitând cu precădere Institutul de Biologie și Patologie Celulară din București, ale cărui cercetări le-a urmărit îndeaproape. În 2007, Președintele României, Traian Băsescu, l-a decorat cu Ordinul Național “Steaua României” în grad de Colan.

Günter Blobel, fost elev al savantului român de la Rockefeller, el însuşi laureat Nobel, afirma cu convingere „Palade a fost pentru biologia celulară ceea ce Einstein a fost pentru fizică“. Christian de Duve spune despre Palade “Multidisciplinar. Spre deosebire de mulţi dintre contemporanii lui, Palade nu s-a limitat la o singură disciplină: morfologie, biochimie sau alta. A insistat să le combine pe toate, în aşa fel încât să obţină o imagine de ansamblu a organizării structurale şi funcţionale a celulei; Perfecţionist. Asta e a doua calitate a lui Palade. În toată munca lui a insistat asupra rigorii şi calităţii, nu doar în ceea ce-l privea pe el însuşi, ci şi pe colaboratorii săi. Pentru el ştiinţa era artă. Şi, nu în ultimul rând, Palade era şarmant. Era un gentleman de şcoală veche, cu o etichetă şi cu o carismă de excepţie. Radia autoritate, dar fără nicio urmă de aroganţă”.

În data de 8 octombrie 2008, George Emil Palade, marele geniu român, se stinge din viață la vârsta de 96 de ani în San Diego, California. A fost incinerat, iar cenușa sa a fost împrățtiată de copiii săi de pe Vârful cu Dor din Masivul Bucegi.

Articol editat de George Brătulescu – membru al Romanian Community of Ireland

Bibliografie:
www.icr.ro
www.scentia.ro
www.medicalstudent.ro
www.wikipedia.org