Mărţişorul este un mic obiect de podoabă legat cu un şnur impletit dintr-un fir alb şi unul roşu. Acesta apare în special în tradiţia din România, Moldova şi Bulgaria, dar şi al alte populaţii invecinate. Domnişoarele şi doamnele primesc mărţişoare de 1 Martie şi le poartă ca semn al sosirii primăverii. Împreună cu mărţişorul se oferă adesea flori timpurii de primăvară, îndeosebi ghiocei. Istoria mărţişorului are la bază mai multe mituri şi legende.

Una din legendele mărţişorului ne spune că odată Soarele a coborât pe pământ, luând chipul unei fete frumoase, pentru a participa la o horă dintr-un sat. Zmeul cel rău a răpit-o şi a închis-o într-o temniţă provocând suferinţă intregii naturi. Atunci  râurile au încetat să mai curgă, păsările nu mai cântau, copiii au uitat de joacă şi veselie, iar lumea întreagă era mâhnită. Vazând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr voinic s-a hotărât să îl înfrunte pe Zmeu şi să elibereze preafrumoasa fată. Acesta a pornit la drum şi călătoria tânărului a durat 3 anotimpuri: vara, toamna şi iarna. Spre sfârşitul iernii, acesta a găsit castelul şi s-a luptat zile întregi cu Zmeul până când l-a doborât. Apoi a eliberat fata care s-a ridicat înapoi la Cer şi a vestit venirea primăverii, luminând întregul pământ şi fericind inimile oamenilor. Slăbit şi grav rănit după luptele cu Zmeul, tânărul a murit, sângele acestuia a curs pe zăpada albă, iar în locurile în care zăpada s-a topit au răsărit ghiocei. De atunci tinerii împletesc doi ciucuraşi, unul alb şi unul roşu, oferindu-i fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul semnifică dragoste pentru tot ce este frumos, ce aminteşte de curajul tânărului şi albul simbolizează puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.

O alta legendă a mărţişorului este legată de baba Dochia, personaj din mitologia populară. Una dintre legende ne spune că o femeie bătrână, care se chema Dochia, avea o fată vitregă pe care o chinuia cu muncile cele mai grele. Într-o zi de iarnă, i-a dat fetei o haină neagră şi i-a cerut să o spele la râu până devine albă ca zăpada. Fata s-a chinuit un timp, dar a apucat-o disperarea întrucât cu cât o spăla mai mult cu atât devenea mai murdară. Atunci a apărut un tânăr chipeş care se numea Mărţişor şi acesta i-a oferit fetei o floare fermecată, roşie şi albă, care a săvârşit o minune, iar haina babei a devenit albă ca laptele. Baba Dochia, de ciudă, a plecat în lume, iar pe drum s-a descotorosit de cele 12 cojoace.

Conform unui alt mit, izvorat din Basarabia, în prima zi a lui martie, Primăvara a ieşit la marginea unei păduri şi a observat cum într-o poiană dintr-o tufă de porumbari răsare de sub zăpadă un ghiocel. Ea s-a hotărât să îl ajute şi a început să dea zăpada la o parte şi să rupă ramurile spinoase. Văzând acest lucru, Iarna a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea, iar ghiocelul a îngheţat pe loc. Primavara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit din cauza maracinilor şi o picatură de sânge fierbinte s-a prelins şi a căzut peste floare readucând-o la viaţă. Astfel Primăvara a învins Iarna, iar culorile simbolizează sângele roşu şi zăpada albă.

Depăşind tărâmul basmului, cercetările arheologice efectuate în Romaânia, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărţişorul, datând de acum cca 8000 de ani. Aceste amulete erau formate din pietricele vopsite în alb şi roşu înşirate pe o aţă şi erau purtate la gât. Tot în vechime, în unele locuri, mărţişoarele erau formate din monede atârnate de fire subţiri de lână, în culorile alb şi negru. Moneda era de aur, argint sau bronz în funcţie de rangul celui ce o purta şi avea rolul de a aduce noroc şi vreme bună în tot timpul anului.

Se mai consideră de asemenea că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

Tradiţia spune că mărţişorul se poartă până în momentul în care înfloresc trandafirii sau vişinii. Atunci firul roşu se pune pe un trandafir sau pe o ramură a unui vişin. În alte regiuni, mărţişorul se poartă atât cât durează zilele Babelor sau pânî la Florii, când se scoate şi se agaţă de crengile unui copac. Se crede că, dacă pomul va rodi, omul va avea noroc. Atunci când mărţişorul este aruncat după o pasăre, purtătorul va fi uşor precum pasărea. În vechime mărţişoarele se purtau până înfloreau pomii, iar apoi se atârnau de crengile acestora pentru a le feri de îngheţ şi a favoriza roade bogate.

În unele județe ale României, mărțișorul este purtat doar primele două săptămâni. În localitățile transilvănene mărțișoarele sunt atârnate la uși, la ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se pot îndepărta duhurile rele. În zona Crişurilor se crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie vor deveni mai frumoși și mai sănătoși. În Banat fetele se spală cu zăpadă pentru ca să fie iubite. În Dobrogea mărțișoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare și înaripată. În zona Bucovinei pe 1 martie se oferă mărțișoare băieților de către fete, aceștia oferind la rândul lor fetelor mărțișoare de 8 martie.

Poetul George Coşbuc, într-un studiu dedicat mărţişorului afirma: “scopul purtării lui este să-ţi apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-şi dea ce-i stă în putere, mai întâi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire şi curăţie de suflet… Ţăranii pun copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele şi cine nu le poartă are să se ofilească.”

Articol editat de George Brătulescu – voluntar Romanian Community of Ireland

Bibliografie:
www.public.asu.edu
www.wikipedia.org
www.desarbatori.ro
www.traditii.ro
www.crestinortodox.ro